„Regim naturist” sau „mod de viaţă” ?

 

Consecinţe ale vechiului „Mod de Nutriţie şi de Viaţă”

 

Acest subiect, aparent surprinzător, se referă la calitatea Alimentaţiei Naturale de a acţiona atât la nivel PREVENTIV, dar şi TERAPEUTIC în caz de boală, prin preparatele naturale gustoase, atractive, iar în acelaşi timp şi accesibile.

Prin punerea în practică a acestui stil alimentar, la modul natural şi firesc, fără forţări şi impuneri din exterior, prin realizarea unor combinaţii alimentare deosebit de plăcute la gust, aspect, culoare, miros etc. – atunci putem spune că Alimentaţia Naturală nu mai este un „regim naturist”, ci devine ceea ce este în realitate, adică un adevărat „STIL DE VIAŢĂ”.

De fapt, acest aspect este esenţial: înţelegerea faptului că acest mod de alimentaţie oferă deschiderea unei perspective nebănuite în viaţa de zi cu zi, prin transformări impresionante la o multitudine de niveluri:

  • sănătatea,
  • aspectul financiar (este mai ieftină în actualul context financiar, cu condiţia de a aprofunda procesul, cu rezultate concrete în scăderea considerabilă a cantităţii de vegetale ingurgitate: creşte calitatea / scade cantitatea),
  • reglarea elementului temporal (se doarme mai puţin, creşte energia generală, deci timpul disponibil este determinat prin alţi parametri),
  • aspectele ce ţin de psihic şi dimensiunea mentală – cu prefigurarea unei vieţi reale, cu adevărat nouă.

În acest context, deja nu mai putem vorbi de un simplu regim alimentar ce înlesneşte îndepărtarea vre-unui simptom neplăcut, ci de o veritabilă şi profundă transformare, prin reorientarea către dimensiunea de evoluţie umană, cea spirituală.

Transformarea la nivel de mentalitate şi regăsirea unui nou mod de viaţă, cel firesc, al comunicării şi colaborării fiinţei umane cu Natura din care face parte integrantă – descrie cel mai fidel adevăratele rosturi şi beneficii ale acestui mod de alimentaţie.

Acest tip de alimentaţie constituie primul pas pe calea expusă mai sus, care trebuie continuat cu alte trepte, dar care este cu adevărat necesar pentru coordonatele regăsirii spirituale a fiinţei umane.

Căci, ce fel de integrare cu Natura şi naturalul putem realiza, ce regăsire a dimensiunii spirituale a fiecăruia dintre noi putem înfăptui cu adevărat, în condiţiile acceptării continuei crime-genocid realizată la nivelul regnului animal şi vegetal, prin acceptarea mai mult sau mai puţin conştientă a cadavrului (friptura) din farfurie şi a crematoriului din pâine ?…

Un pasaj frecvent citat în Tratamentul Clasic de Medicină Internă al medicilor chinezi susţine:
,,Medicii înţelepţi nu aşteaptă ca boala să se manifeste pentru a o trata, ci fac acest lucru mai înainte ; ei nu aşteaptă ca situaţia să scape de sub control, ci iau măsuri pentru a preveni o asemenea posibilitate. A administra medicamente când boala s-a instalat în organism şi a trata simptomele ce se manifestă deja este totuna cu a începe să sapi un puţ când eşti pe jumătate mort de sete, ori a încerca să ridici o armată după ce inamicul te-a invadat deja. Nu vi se pare că astfel de măsuri sunt tardive?”

Dieta americană standard (SAD) sfidează premiza veche conform căreia ,,alimentul este totodată şi medicament”, şi respinge ideea conform căreia ceea ce se mănâncă are efect asupra sănătăţii şi vitalităţii fizice cât şi mentale.

SAD constă în primul rând din carne, lapte de vacă pasteurizat şi derivate lactate, zahăr şi amidon rafinat, produse conservate chimic, congelate, uscate, sterilizate, dar atent împachetate.

Alături de evidentele boli degenerative pe care le poate produce o asemenea dietă deficitară şi dezechilibrată, SAD se află în strânsă relaţie cu comportamentul violent, tulburările de învăţare, agresiunea şi alienarea constatate în special la copiii hrăniţi de mici cu un astfel de regim alimentar.

Americanii care se întreabă de ce în ţara lor se înregistrează o incidenţă atât de mare, în continuă creştere, a bolilor de inimă, a obezităţii, a cancerului şi SIDA, plus una dintre cele mai înalte rate ale criminalităţii din lume, nu trebuie să privească mai departe de rafturile supermagazinelor, localurilor fast-food şi programele de alimentaţie din şcoli, pentru a găsi motivele de bază.
Abordarea alopatică în tratarea afecţiunilor este cel puţin parţial responsabilă pentru starea deplorabilă a nivelului de sănătate a populaţiei, deoarece multe dintre medicamentele prescrise în mod obişnuit au efecte adverse care se cumulează în timp şi afectează imunitatea.

Faptul că medicii recomandă medicamente antagonice la cel mai mic semn de boală sau de disconfort indică o pierdere a credinţei în puterea înăscută a corpului uman de a se vindeca singur.

Această putere este sinonimă cu imunitatea. (10)

Se pare că dr. Herbert Ratner nu exagerează deloc atunci când spune:
„Omul modern a devenit un animal îndopat cu vitamine, plin ochi cu antiacizi, calmat cu barbiturice, alinat cu aspirină, stimulat cu benzedrine, afectat de boli psihosomatice şi hărţuit de chirurgie. Produsul pe care Natura l-a plasat pe treapta de evoluţie cea mai înaltă, a devenit o creatură obosită, ulceroasă, hiperîncordată, migrenoasă, super-stimulată şi nevrozată”…

Sir William Osler a făcut această remarcă pertinentă şi nu lipsită de umor:
„Cea mai mare parte din ceea ce mâncăm este superfluu. Am putea trăi cu un sfert din ceea ce înghiţim. Celelalte trei sferturi servesc la a-i face să trăiască pe medici. Pare foarte modern, nu-i aşa? Ei bine, butada figura pe un vechi papirus egiptean. Din cele mai vechi timpuri, omul a căutat întotdeauna cu înfrigurare <regimul cel bun>”…

În zilele noastre, încetul cu încetul, ne întoarcem la cuvintele înţelepte ale poetului englez Milton: „Nu învinui Natura, ea şi-a făcut datoria ; este rândul tău ca, acum, să ţi-o îndeplineşti pe a ta”… (5)

 

 

Diagnosticul / Tratamentul şi Noua Relaţie cu „MEDICINA pentru VIAŢĂ”

 

Diagnosticul şi tratamentul, în noua relaţie cu „Medicina pentru Viaţă”, se bazează pe simplitate, blândeţe, dar mai ales comunicare, colaborare, deci armonie între medic şi pacient.

Iată o singură şi simplă frază, dar care exprimă în câteva cuvinte esenţa practicii în noua „Medicină pentru Viaţă”.

Pentru acest lucru, este necesar să se iasă din vechea mentalitate, încă cea actuală, în care „dogmele” ştiinţifice (ipoteze, metode de diagnostic manuale şi terapii brutale) pot fi depăşite cu curaj şi încredere, pentru a fi reţinute şi utilizate doar cele cu adevărat naturale, care acţionează în spiritul medicinei vieţii.

Acest lucru nu îl solicităm doar noi…

Astfel, în ultimul timp au apărut tot mai multe observaţii, din interiorul sistemului medical, care conturează tot mai clar ideea necesităţii unui nou tip de abordare a medicinei: fie că-i spunem „pentru Viaţă” sau în alt mod, aceasta are datoria de a respecta în primul rând viaţa şi pacientul, şi abia apoi interesele medicului şi ale sistemului medical oficial…

Un exemplu în acest sens este oferit de lucrarea Dr. Arcadie Percek, „Lumea medicamentelor”, în care sunt surprinse frământările actuale (deja tot mai frecvente şi mai puternice) ale unui sistem medical care nu mai face faţă noului val al schimbării transformatoare, concretizate prin solicitările a tot mai mulţi oameni („pacienţii”) de a aborda actul terapeutic dintr-o perspetivă cât mai holistică, şi nu doar alopată:
Medicii tributari unei formaţii  predominant tehnice, ca de exemplu radiologii, sunt automat tentaţi să se ocupe mai mult de organul afectat, respectiv de mecanismul dereglat de economia organismului, decât de individ în sine şi, în special, de subiectivitatea sa.

Aceşti medici, aşadar aceşti specialişti, se interesează mai mult de boală decât de purtătorul ei, neglijând faptul că nu se aseamănă om cu om, după cum nu se aseamănă boală cu boală.

Boala, deşi poate fi generalizată, după cum ne demonstrează tratatele, şi supusă unei reguli normative, sfârşeşte totuşi întotdeauna prin a fi boala cuiva şi apare într-un moment determinant al vieţii sale.

În urmă cu aproape 2.400 de ani, Hipocrate, punând în circulaţie noţiunea de „Vix Medicatrix Naturae”, a precizat cum nu se poate mai bine rolul organismului în ceea ce priveşte procesul de vindecare

Pentru Hipocrate, terapeutica trebuia înainte de orice să susţină, să ajute corpul omenesc, în lupta sa împotriva bolii.  (9)

O abordare a mijloacelor de diagnostic ale unei boli trebuie realizată prin modalităţi mult mai simple şi, de ce nu, mai precise.

Ca oameni de ştiinţă deschişi şi sinceri în căutarea celor mai simple, eficiente şi naturale terapii, uitând de orgolii, invidii şi alte „pietroaie“ profesionale, putem porni de la rezultatele medicinei „populare tradiţionale”.

Aceste rezultate sunt clare şi confirmate de proba timpului, obţinute prin sute şi mii de ani de observaţie din toate zonele planetei – dominante faţă de cei câţiva zeci de ani de studiu şi aplicare a mijloacelor alopate (considerate moderne) de diagnostic şi tratament.

Astfel, în privinţa simptomelor cliniceale unei boli, de mare ajutor sunt elementele decelate în ultimii zeci de ani şi foarte bine clasificate şi sistematizate în groase tratate de medicină.

Dar decisiv, în acest sens, rămâne experienţa medicilor antichităţii, fie greci, fie orientali etc. ce au permis realizarea unui uimitor şi remarcabil nivel de diagnosticare prin metode total neglijate astăzi: proiecţia dermală a tuturor organelor interne de la nivelul feţei, a mucoaselor, dar şi al altor zone, precum iridologia, auriculoterapia etc. şi a multor altor posibilităţi ce încă sunt catalogate azi ca „băbeşti“, asemenea plantelor medicinale – deşi tot mai multe laboratoare ultramoderne le studiază şi sintetizează principiile active.

Ca metodologie de examinare paraclinică, este de remarcat aceeaşi modalitate abrutizantă de a pune diagnosticul, folosind instrumente catalogate de un om normal drept „primitive“, extrem de dureroase.

Aceste aparate folosesc căile naturale ale organismului, dar cu mare uşurinţă „reuşesc“ formarea unor noi „căi” sângerânde, ce ulterior pot aduce pacientul în stare de şoc.

Substanţele cu care lucrează asemenea aparate sunt, la rândul lor toxice: substanţe de contrast pentru sistemul sanguin, digestiv, urinar etc., ce permit o relativă vizualizare a zonei, dar cu generarea unor toxine extrem de nocive pacientului.

Pentru că, totuşi, diagnosticul relativ de orientare al bolii este necesar să fie realizat, putem descoperi mijloace alternative de diagnosticare, blânde şi precoce.

Asemenea mijloace pot fi modernele metode de studiu al corpului energetic umancare, pe lângă evidenţierea precisă a organului şi tipului de agresiune realizat, permit o diagnoză precoce temporal, uneori chiar înaintea manifestării macroscopice a afecţiunii.

Astfel, calităţi precum precizia şi precocitatea, dar mai ales blândeţea şi neagresarea, deja fac parte din caracteristicile unor instrumente ultramoderne, relativ recent realizate în Occident, iar recent chiar şi la noi în ţară: identificarea parametrilor câmpului bio-energo-informaţional uman, prin variate metode şi inovaţii tehnologice.

Una dintre acestea foloseşte o mănuşă ultrasensibilă specială de preluare şi prelucrare a biostructurii energo-informaţionale (evidenţiată de vechii chinezi) din zona palmară şi transmiterea datelor unui calculator performant ce le prelucrează printr-un program special conceput în acest sens.

O altă metodă foloseşte tehnica deja „clasică“, a „fotografiei Kirlian“ (patentată după ideea unui cercetător român, se spune), sau a altor variante derivate din aceasta, dar având la bază acelaşi principiu, cel de „fotografiere” a interacţiunii dintre câmpul bio-energetic al structurii vii şi câmpul electromagnetic emis de aparat (cu valori foarte mari ale tensiunii curentului electric), cu evidenţierea unor descărcări specifice de tip „corona”.

O metodă deja patentată şi utilizată în diverse spitale şi clinici universitare din România are la bază acelaşi principiu al „fotografiei Kirlian”. Aceasta a fost pusă la punct de către medicul român Florin Dumitrescu, pentru acelaşi efect de „radiografiere” a efectelor generate de punerea în câmp electric a palmelor şi tălpilor individului studiat, cu ajutorul aparatului numit electronograf.

Aceste metode prezentate sunt, uimitor, deja „depăşite” la nivelul primei decade a secolului XXI, de metoda total noninvazivă deja tot mai cunoscută sub denumirea de BIOREZONANŢĂ MAGNETICĂ.

Fie că sunt denumite aparate de tip SCIO, METATRON, CoRe, MORA sau altfel, toate acestea au la bază acelasi principiu fundamental: scanează aura bio-câmpului uman şi comparând frecvenţele descoperite cu ceea ce este în memoria aparatului, evidenţiază prezenţa eventualelor diagnostice, mai mult sau mai puţin intense, fie în corpul fizic, sau doar în câmpul energetic uman.

Iată metoda de diagnostic al viitorului deja prezent!

Acestea sunt doar câteva posibilităţi, alături de cele clasice gen Echografie, Rezonanţă Magnetică Nucleară etc. ce pot orienta precis, precoce şi blând diagnosticul, prin metode elegante, cu adevărat demne de ,,omul în halat alb“.

Dacă intervenţia pentru diagnostic poate fi „îmblânzită” prin metode mult mai elegante şi neinvazive ca cele „moderne” alopate, tratamentul poate fi, de asemenea, transformat spectaculos.

În noua abordare nutriţională, dimensiunea terapeutică se deosebeştre fundamental de abordarea terapeutică alopată, prin respectul faţă de principiul hipocratic: „Primum non nocere” !

S-a insistat, pe tot parcursul lucrării, că, prin declanşarea şi accentuarea procesului de dezintoxicare se ajunge pe un cu totul alt nivel de sănătate şi dezvoltare al acesteia, printr-o imunitate cel puţin surprinzătoare.

De aceea aspectul preventiv este elementul fundamental care este firesc realizat prin Alimentaţia Naturală.

În acest caz, aspectul terapeutic se adresează doar celor ce au dezechilibrat organismul, peste limita de toleranţă faţă de toxine sau multiple alte agresiuni.

De aceea vorbim în această situaţie de „un nou stil de viaţă“, o reală posibilitate de a trăi normal, firesc, omeneşte, care poate schimba fundamental întrega societate actuală. Prin felul de a fi şi mai ales de a deveni al fiecăruia dintre noi, prin modul de abordare a oricărei relaţii, în mod armonios, noi dezvoltăm posibilitatea de a regăsi una din cele mai profunde calităţi umane – aceea de Creator, şi nu doar producător!

Dacă aceste aspecte sunt mai puţin percepute direct şi la obiect de către omul relativ sănătos, cu organismul încă în putere de a neutraliza toxinele perturbatoare, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre cele trei categorii cele mai afectate: bolnavii, copiii şi bătrânii.

Regăsirea unei „a doua tinereţi“ nu înseamnă neapărat cheltuieli suplimentare la „Casele de Pensii” şi la îngreunarea „Bugetului Naţional de Asigurări Sociale” (aşa cum uneori, cinic, gândesc unii), prin subvenţii diverse etc., ci, în primul rând, degrevarea „Bugetului de Asigurări Sociale de Sănătate” de uriaşele cheltuieli cu medicamentele, tratamentele, spitalizarea, instituţionalizarea bătrânilor etc..

Astfel, se poate elibera o enormă forţă creatoare şi plină de înţelepciune, ce vegetează pe paturile spitalelor şi ale morţii.

Un vechi dicton spune că „cine nu are bătrâni, să şi-i cumpere”. Cum societatea noastră este foarte bine reprezentată de această categorie socială, nemaifiind nevoiţi să-i „cumpărăm”, este suficient să-i ajutăm să redevină sănătoşi şi viguroşi, cu mintea limpede şi sufletul luminos.

Doar când copii, bătrânii şi bolnavii vor fi trataţi la propriu – ca fiinţe reale, cu atenţie, compasiune şi responsabilitate – atunci această societate îşi va putea primi numele meritat de adevărată CIVILIZAŢIE…

 

 

Alimentaţia Naturală, un „STIL DE NUTRIŢIE ŞI DE VIAŢĂ” firesc şi armonios

 

Toate deficienţele „radiografiate” în pasajele anterioare pot fi remediate şi îndepărtate prin minimul început al aplicării acestor principii de revenire la hrana vie: Alimentaţia Naturală.

Dacă această trecere este percepută ca o necesitate stringentă sau o constrângere pentru bolnavul aflat în situaţie dramatică sau chiar în pragul deznodământului final, pentru omul aparent sănătos, fără dezechilibre majore de boală, trecerea la acest mod alimentar devine un lucru nu doar lipsit de constrângeri neplăcute, ci chiar o bucurie: un „stil de nutriţie şi de viaţă” firesc şi armonios, adică Natural.

Adoptarea modului de nutriţie naturală împinge percepţia gustativă şi olfactivă pe un alt nivel, în care cele patru gusturi fundamentale capătă o percepţie mult mai fină – prin refacerea mucoaselor, mai ales a mucoasei bucale şi a papilelor gustative.

Drept urmare, dispare nevoia senzaţiei de excitaţie intensă, creată de alimentele preparate termic intens, fierbinţi (care ele însele constituie o puternică agresiune), foarte sărate, supercondimentate etc.

Preparatele cunoscute de orice gospodină pot fi regăsite şi pe masa noului practicant în hrana naturală: ciorbe, fripturi, mâncăruri, pâine, sosuri, dulciuri, băuturi etc.

Majoritatea acestora pot fi regăsite în meniul oricărui restaurant select, pizzerii, cofetării, patiserii etc.

Evident, este vorba de imaginea şi gustul aproximativ, căci nu poate fi vorba de gustul fidel al hranei denaturate, ci de unul superior calitativ, modul de preparare respectând fundamental principiul nefolosirii tratamentelor termice şi chimice, fără substanţe chimice sintetice.

Astfel, ciorbacombină calitatea de dizolvant a lichidului organic (borş, zer, apă de legume etc.) sau a laptelui, cu aromele vegetalelor crude şi a condimentelor ce fac parte dintr-o ciorbă obişnuită, toate acestea fiind lăsate să se „omogenizeze” (macerare) la rece, preţ de câteva ore.

Pâinea naturală foloseşte capacitatea Soarelui de a „coace” natural şi firesc orice este viu, aluatul obţinut din făina integrală fiind întins în strat subţire la Soare tot pentru câteva ore.

Ceaiul respectă acelaşi principiu de preparare ca la ciorbe.

Pizza, torturile, prăjiturile au la baza concepţiei blaturilor aceeaşi calitate aglutinantă a aluatului din făină integrală, la care se adaugă brânză şi alte lactate etc.

„Friptura” are aspect practic identic cu bucata de carne de porc prăjită sau copanul de pui, şi cu un gust surprinzător de apropiat de cel al cărnii, datorat jocului condimentelor, „taina alimentaţiei naturale”, alături de brânză, soia, nuci, ciuperci etc. (la fel în privinţa sarmalelor, micilor, chiftelelor, şniţelelor etc.)

Acestea asigură o apropiere uimitoare de mult căutatul gust al cărnii şi, în plus, un aport proteic demn de invidiat, prin cele mai mari şi complete surse de proteine animale şi vegetale.

Aceste realizări sunt concretizări ale unor experienţe reale (nu doar discuţii teoretice sau ipoteze seducătoare), începute, continuate şi tot mai mult perfecţionate prin diverse structuri organizatorice în care lucrul în echipă să fie cât mai bine valorificat.

Astfel, diverse Asociaţii şi Fundaţii au contribuit şi contribuie la ducerea mai departe a acestei experienţe, inedită şi originală (putem enumera, respectând doar ordinea alfabetică):

  • „CESAN” – Bucureşti-Bran,
  • „CRISTAL – Life” – Arad,
  • „ELTA – Universitate” – Hârşova,
  • „GEEA Life” – Timişoara etc.

Preparatele naturale create în aceste incipiente laboratoare ce aparţin de „NOUA ALIMENTAŢIE”, sunt, în realitate, experienţe vii, perfecţionate pe parcursul a mai mult de un deceniu de acţiune şi colaborare între oameni mai mult sau mai puţin tineri, de vârste diferite, cu funcţii şi preocupări sociale extrem de variate.

Toate acestea, însă, au un element comun, unitar, generator de comunitate şi construcţie: prietenia, colaborarea, organizarea cât mai liberă, neîngrădită de reguli administrative nefuncţionale – şi care respectă legile sociale şi, primordial, Legile Universale: o libertate a comunicării expresiei spirituale în forma cea mai înaltă a prieteniei, din prietenie, pentru Prietenie şi Armonie Universală!

Această experienţă demonstrează pe viu că SE POATE!