1. „Valeriu Popa – îndrumător al cunoaşterii prin ştiinţă şi credinţă. Relatări documentate din spusele celui care a fost Valeriu Popa. Comparaţii.”, de Ovidiu Harbădă.
2. „Meditaţiile unui căutător al Păcii confruntat cu războiul” (Poezii), de Ovidiu Harbădă.
Preţ Pachet cu cele 2 volume : 25 lei + 10 lei taxe poştale.
Valeriu Popa:
Cum fac? Eu nu fac nimic. Sunt un semen și un contemporan de-al vostru care a învățat de la Natură și de la Divinitate niște lucruri pe care vi le transmit, mai departe, vouă. Sunt doar un constatator, un inițiator și un îndrumător. Mi-am pus mâna pe tine și tu îți spui prin mine ce afecțiuni ai, de ce le ai și ce poți face ca să te însănătoșești. Unele lucruri pe care ți le spun nici nu le cunoști despre tine, dar acea parte din tine care te conduce, îngerul tău păzitor, știe despre afecțiunea pe care o ai. Iar el mi-a spus mie, pe o cale încă necunoscută, și eu ți-am transmis ție. Eu nu ghicesc nimic. La fel se întâmplă când am în fața ochilor fotografia celui pe care îl diagnostichez. Este o legătură între mine și cel din poză. Cum fac? Se va explica științific în anii care urmează. (…)
Pe de o parte eu nu pot face un transfer de bioenergie până când nu am măsurat gradul bioenergetic al individului și al organului afectat, ca să știu dacă vibrația mea îl poate ajuta. (…)
Apoi eu trebuie să intru în programul lui de viață, să aflu dacă are dreptul la această formă de tratament. Dacă o fac doar pentru că eu vreau și pot, fără a ține seama de voia și nevoia energeticului individului respectiv, nu de ce îmi spune el din gură, mai devreme sau mai târziu amândoi vom suferi mai mult. Deci, mai pe românește, trebuie să iei forma vasului în fața căruia te afli.
Ovidiu Harbădă :
Un volum de inspirații adresat celor pentru care întrebarea „De ce?” nu este o obsesie intelectuală care omoară viața, iubirea, bucuria, ci fascinația și uimirea copilului în fața infinității creației Tatălui său. Cartea prezintă stări care trec de la conștientizarea durerii și a dramei poporului român, la bucuria aproape exaltată ce iradiază din credința în destinul divin al neamului nostru.
România mea
Mă plimb adesea într-o Românie
În plină suferinţă, fără bucurie.
Căci deşi creştini în proporţie covârşitoare
Suntem răi şi de aceea pierduţi în disperare.
Nu ştiu cum vine asta
Creştin şi rău să fiu.
E un lucru imposibil să-l descriu
Nu pot să-nţeleg şi basta.
Înseamnă că undeva este o înşelăciune,
Minciuna o port în suflet și în lume.
Creştin îmi zic dar nu sunt,
Pretind din buze, dar nu și pe Cuvânt.
Ori răul s-a instalat în mine
Profitând de-a mea slăbiciune,
Și speră că binele-i înfrânt,
Văzând că-i alungat chiar și din gând.
Dar el nu ştie că prea repede îşi trâmbiţează gloria.
Pe noi de mii de ani ne-a apăsat nevoia.
Căci în suferinţă şi în umilinţă
Diamantul îşi şlefuieşte a sa voinţă.
Şi când toţi au crezut că l-au sfărâmat
El mai tare-i curăţat, s-a înnobilat,
De aceea răul nu mai poate suporta
Lumina în mii de fațete a se reflecta.
Astfel diamantul, adevărat, puternic şi sfânt,
A neamului moştenire şi Dumnezeiesc Cuvânt
Pregătit acum să iasă, să se manifeste,
A Domului Iubire şi Voinţă este.