Medicamentul – aliment natural

 

MEDICAMENTUL în viziunea sistemului terapeutic al MEDICINEI NATURALE

 

Ce este şi ce reprezintă „Medicamentul”? – acest adevărat „Zeu” al prezentului, căruia i se „închină” o întreagă societate umană, ajunsă la fel de dependentă de ideea de „medicament”, ca şi cea de „televizor”, automobil” etc.

Aceasta nu se referă la cei grav atinşi de boli, care au nevoie urgentă de „medicament”, ci la majoritatea celor care nu mai pot concepe viaţa modernă fără „dulăpiorul cu medicamente”, pentru care utilizarea acestora a devenit o „modă”, ca ultima maşină de lux.

În acelaşi timp, mulţi alţii percep medicamentele ca pe „alimente de uz curent” – fără să fie alimente, ci pastile, droguri, luate cu pumnul sau pumnii – şi din a căror lipsă ajung uneori în stradă, până la proteste naţionale…

„Prin medicament se înţelege o substanţă activă sau asociaţii de substanţe active obţinute prin prelucrarea unei materii prime naturale sau de sinteză purificată, cu o concentraţie mai mare decât cele naturale prelucrate primar, cu acţiune farmacodinamică verificată, care se adresează organului afectat prin intermediul chemoreceptorilor – Dr. Farm. Ovidiu Bojor.

Dincolo de imaginea formală desprinsă din definiţia medicamentului, pe noi ne interesează să putem extrage imaginea cea mai simplă şi reală din conceptul de „medicament”.

Pentru a evita tonuri prea subiective şi eventuale suspiciuni de interpretare prea personală a acestui concept – a ceea ce reprezintă, cu adevărat, medicamentul pentru OM, nu numai pentru medicină, în general, şi cea alopată în special – ne-am propus să lăsăm „vocile” medicale autorizate să se exprime cât mai mult.

Interpretarea personală o vom face doar la sfărşitul fiecărui subiect, cât mai redusă cu putinţă…

Dintre „vocile” medicale considerate a fi competente, pentru început am ales pe una dintre cele mai reprezentative în susţinerea ideii de „NOUL MEDICAMENT” („medicamentul – aliment” natural) : Dr. Henry G. Bieler.

Acest medic american a studiat medicina la Universitatea din Cincinnati, unde a devenit un discipol al dr. Matin Fischer, celebru fiziolog şi filozof.

A practicat arta medicinei timp de mai bine de 50 de ani, îngrijind, pe lângă mineri, agricultori, pensionari, şi vedete de cinema şi personalităţi politice americane şi nu numai, asistând şi la naşterea a mii de copii sănătoşi.

Ca urmare a vastei şi competentei sale experienţe profesionale, acesta oferă celor aflaţi în suferinţă, în 1965, deosebita lucrare intitulată : „Alimentele – puterea vindecării”.

În prima parte a acestui tratat de alimentaţie, dr. Bieler atinge esenţa problematicii medicamentului, abordând-o din perspectivă cât mai deschisă şi holistică (din care cităm acum câteva fragmente, expuse mai pe larg în „Tratatul pentru Alimentaţia Naturală a OM-ului”) :

Punctul de vedere al lui Hipocrate era : „Natura vindecă, medicul nu este decât asistentul ei”.

Şi când Părintele Medicinei Clinice a abandonat medicamentele puternice şi otrăvitoare în favoarea credinţei profunde, simple şi sănătoase în puterea creativă a Naturii, el a inaugurat vârsta de aur a medicinei greceşti.

Atunci când sunt bolnavi, cei mai mulţi oameni trebuie să-şi ocupe timpul înghiţind pilule sau cineva să se ocupe de ei, fie chiar şi printr-o intervenţie chirurgicală. Dacă li se spune să se odihnească, să se abţină de la unele alimente, să permită corpului să să se vindece singur, ei rămîn sceptici şi temători.

Se vor duce să consulte un medic care face ceva.

Aşa încât medicina modernă a îndepărtat metoda simplă şi puţin spectaculoasă a lui Hipocrate de tratare a bolii prin regim : hrană adecvată, aer curat, repaus.

Foarte puţini sunt acei care mai urmează încă aceste sfaturi înţelepte, pronunţate acum 24 de secole, atunci când acest mare profesor i-a învăţat pe discipolii săi, în Insula Cos, că boala nu este numai Pathos (suferinţă) ci şi Ponos (trudă), adică necesitatea urgentă pentru un corp de a face un efort pentru a-şi redobândi starea sa normală de sănătate.

Asta se numeşte „Vix Medicatrix Naturae” – „Puterea vindecătoare a Naturii”, care operează din interior.

Dacă erau necesare măsuri serioase, Hipocrate prevăzuse o a doua linie de apărare : leacurile.

Cea de-a treia, la nevoie, era chirurgia.

În zilele noastre, mai ales datorită insistenţei bolnavilor, medicii au inversat procedura şi chirurgul a devenit vedeta scenei medicale (mă grăbesc să adaug că nu sunt împotriva chirurgiei atunci când este absolut necesară).

Din punctul de vedere al dieteticii, Hipocrate a fost un precursor vizionar.

Prima măsură pe care o preconiza pentru menţinerea sănătăţii era un „Regimen”, sau „mod de viaţă regularizat”.

Ştia că Natura este cea care vindecă şi că rolul medicului este să asiste natura ; ştia că organismul bolnav are nevoie de repaus nu numai fizic, dar mai ales chimic. Repausul chimic nu poate fi obţinut decât abţinându-te de la hrană, pentru a permite organismului să se debaraseze de toxinele acumulate.

La începutul secolului XX, dieteticii îi era acordat foarte puţin spaţiu în planurile de învăţământ şi se pare că lucrurile nu s-au schimbat – prea mult – nici în ziua de azi.

Şi aceasta, contrar învăţămintelor lui Hipocrate care spunea, adresându-se discipolilor săi : „Lăsaţi leacurile în borcanele lor dacă puteţi vindeca bolnavul cu ajutorul hranei”.

Este deci de înţeles că, dacă aveţi îndrăzneala să menţionaţi dietetica ca pe un tratament posibil al bolii, (încă) veţi fi ascultat cu un scepticism deloc disimulat.

Mărturisesc că şi eu, imediat după ce mi-am luat diploma şi chiar şi câţiva ani după aceea, mi-am îndopat pacienţii cu pilule, poţiuni şi panacee, până în ziua în care am hotărât, precum Macbeth, „să arunc medicamentele la câini” – şi am putut constata cum câinii le adulmecau şi apoi le întorceau spatele cu dispreţ. (!)    (5)

Din aceste imagini, prefigurate deja din Capitolul 3 al „Tratatului pentru Alimentaţia Naturală a OM-ului”, se poate extrage aceeaşi idee esenţială, vag conturată aici, dar foarte bine precizată pe parcursul şi mai ales la sfârşitul acestui subiect : medicamentul cel mai eficient, ca element terapeutic real, care să respecte principiul hipocratic „Primum non nocere”, este tocmai cel recomandat de însuşi „Părintele medicinei moderne”, Hipocrate : „Medicamentul – Aliment” Natural.

În paralel cu medicina clasică, alopată, în ultimi ani (şi chiar din ultimele decenii ale secolului XX), se vorbeşte din ce în ce mai mult de terapiile alternative de tratament prin acupunctură, homeopatie, ayurveda, macrobiotică, reflexoterapie etc., terapii grupate sub denumirea generică de terapii naturiste, printre care şi dietoterapia naturistă.

Pentru a aprofunda ideea de medicament prin prisma câtorva sisteme terapeutice principale, vom studia comparativ pe cel alopat, al medicinei clasice actuale şi, bine-nţeles, sistemul dietoterapeutic, nutriţional, reprezentat de Alimentaţia Naturală.

Pentru a înţelege deosebirea esenţială dintre strictul sistem terapeutic alopat, pe de o parte, şi cel preventiv şi terapeutic nutriţional prin Alimentaţia Naturală, pe de altă parte, este necesară definirea termenilor – precum cerea Voltaire, pentru limpezirea oricărei neînţelegeri.

Astfel, consultând Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX) constatăm că termenului de alopatie i se atribuie următoarea definiţie : „tratament medical constând în administrarea unor medicamente în doze care, la omul sănătos, ar declanşa efecte contrare simptomelor caracteristice bolii care trebuie tratată”.

Putem constata cum, din definiţie şi, parţial, chiar din denumirea conceptului, se poate deduce sensul acestuia : alo-patie, adică „altă boală („allos” = „alta” şi „pathos” = „boală”), contrară simptomelor bolii iniţiale” (şi nu doar „înaltă boală”, adică o patologie de mare intensitate care necesită aport medicamentos alopat peste limitele fiziologice ale organismului).

Altfel spus, pentru a anihila un simptom al unei boli – şi nu boala în ansamblu – în organismul afectat se introduce un medicament (o substanţă chimică de sinteză) care va duce la declanşarea unor mecanisme de compensare şi neutralizare a simptomului, dar care, introdus la omul normal, s-ar manifesta printr-un simptom contrar celui manifestat la omul bolnav (un medicament de scădere a tensiunii administrat uzual unui hipertensiv, în cazul utilizării accidentale de către un om sănătos, va genera simptome de hipotensiune).

Acest fenomen este foarte cunoscut fizicii mecanice, când, pentru reechilibrarea talerelor unei balanţe, dezechilibrată prin îngreunarea unuia din braţe (simptomul numit boală), se aşează o greutate echivalentă pe celălalt braţ (medicamentul ce neutralizează simptomul).

La fel, la matematică, pentru a avea un rezultat de plus (relativa vindecare), minusul (simptomul) va trebui asociat (înmulţit) tot cu un minus (medicamentul declanşator al simptomului de tip contrar).

La fel ca homeopatia, esenţa procesului pentru cele două sisteme terapeutice pare a fi identică : „cui pe cui se scoate” – doar mijloacele diferă.

În concluzie, se observă cum, prin definiţie, acest principiu – contraria, aplicat de către (super)specializatul sistem terapeutic alopat – se adresează strict simptomelor şi nu bolii în ansamblu, efectelor şi nu cauzei reale, interne.

Această concluzie este confirmată de multitudinea efectelor secundare ale medicamentelor folosite în sistemul alopat, efecte produse prin amplificarea dezechilibrelor organice intra- şi intercelulare, generate de acţiunea unilaterală a substanţelor chimice medicamentoase.

Prin utilizarea aproape exclusivă pentru „vindecare” a medicamentului de sinteză chimică industrială, sistemul alopat nu ţine cont de rezolvarea adevăratelor cauze primare, generatoare ale bolii – dezechilibrele metabolice datorate intoxicării organismului cu toxine alimentare, dar şi de alte cauze mai profunde, aparţinând dimensiunii psihice şi mentale (toxicitate psiho-mentală)…

Păstrând comparaţia cu balanţa şi suprapunând această imagine plastică peste imaginea anatomică a corpului omenesc (omul este balanţa şi braţele sale sunt talerele balanţei), remarcăm următorul aspect : dacă greutatea (boala) îi „apasă” unul din braţe, înclinându-l într-o parte sau alta, prin aşezarea unei greutăţi identice pe celălalt braţ (medicamentul-drog alopat), atunci balanţa (corpul omenesc) se reechilibrează.

Însă, un singur amănunt mai trebuie reamintit : acum, corpul suportă două greutăţi, egal distribuite, dar care presează şi tasează coloana vertebrală a corpului uman (sau axa balanţei) – exact ca în cazul unei persoane cărând cu mare greutate două geamantane voluminoase şi foarte grele, de aceeaşi greutate, ce pare perfect echilibrată şi, poate, chiar stând dreaptă (dar profund afectată de tensiunea resimţită în braţe şi pe coloana vertebrală!).

În schimb, Alimentaţia Naturală, prin simplul, dar eficientul proces de dezintoxicare, acţionează direct, firesc şi natural : eliberează braţul de povara apăsătoare (simptomul fizic) fără a ataşa altul, suplimentar, pe braţul opus (medicamentul generator al simptomului contrar).

Procesul decurge firesc, natural, explicat prin implicarea directă, puternic dezintoxicantă, a fibrelor vegetale celulozice (polizaharide nedigerabile), care desfac „circuitul hepato-entero-hepatic” de intoxicare a organismului – eliminându-se, astfel, prin scaun, toxinele absorbite din bilă şi nu numai (detaliile procesului vor fi redate în Capitolul corespunzător, al 9-lea, din Partea Teoretică a „Tratatului pentru Alimentaţia Naturală a OM-ului”).

Totuşi, marele şi esenţialul handicap al medicamentului alopat, faţă de „Medicamentul – Aliment” Natural, pare a fi : denaturarea, degradarea acestuia, prin sinteza chimică industrială (în abordarea stereochimică), dar mai ales ruperea sa de Natură, prin izolarea substanţei „active” din complexul natural.

În acest fel, structura chirală se transformă conform moleculelor materiei nevii (dextrogir), în timp ce izolarea substanţei active de restul componentelor din extractul vegetal natural exacerbează reacţia generată de dextrogirizarea (de fapt, racemizarea) moleculară.

Aceste procese determină puternicele efecte secundare adverse, resimţite de fiecare pacient care a utilizat în mai mare măsură medicamentele alopate.

În acelaşi timp, trebuie ţinut cont şi de dimensiunea informaţională : o substanţă care aduce cu ea „imaginea” separării şi a denaturării, introdusă în corp va „oferi” acelaşi tip de informaţie – cea a separării şi a degradării.

Dacă această ipoteză pare foarte fantezistă, este bine a se vedea, totuşi, corelaţia între creşterea imensă din ultimul timp a consumului de medicamente (evidenţiată pregnant în subiectul următor), pe de o parte, şi procesul tot mai alert de degradare a societăţii umane, în primul rând prin alienare (izolare, înstrăinare, separare) a „celulelor” sale – adică a indivizilor ce compun structura socială.

Este evident că nu aceasta este cauza principală a problemelor expuse mai sus, dar şi această „picătură” îşi aduce contribuţia sa, marcând, încă o dată, partea de responsabilitate a sistemului medical actual în gestionarea şi evoluţia organismului social uman…

Iată, într-o scurtă imagine, enunţată esenţa conceptului de medicament, din perspectiva propriei noastre viziuni :

În ultimă instanţă, Medicamentul nu este o substanţă, de calitate mai mult sau mai puţin superioară, ci chiar o calitate, o atitudine – a unui „sumum” de substanţe şi structuri naturale, înglobate în cele mai perfecte produse (plantele şi produsele animale din Natură) – care susţine un proces natural de dezintoxicare, dar care este generat şi determinat primordial de către încă necunoscuta „Putere vindecătoare a Naturii”!

 

 

Mareea medicamentelor alopate

 

Începutul mileniului III aduce cu el, alături de foarte multe alte dovezi, imaginea celor aproximativ 10% dintre copiii şi tinerii americani, supuşi „mareei medicamentoase”, sub justificarea „combaterii maladiei AHDH”(“deficit de atenţie” şi “tulburare de hiperactivitate”), care, în fapt, nu reprezintă altceva decât, în marea majoritate a cazurilor, „simptomele” stării numită „poftă de joc”, caracteristică oricărui copil dezvoltat firesc, cu o doză reală de energie.

Acestea reprezintă simptome, de data aceasta veritabile, ale unui sindrom pe cale de a se instala în întregul organism social: medico-dependenţa, transformarea medicamentului alopat în „bun de uz curent, indispensabil în orice gospodărie”, de la vârste cât mai fragede, dacă se poate din prima copilărie…

Trebuie să remarcăm, totuşi, actualitatea principiului: „Nimic nou sub Soare”.

Căci, în plin Ev Mediu, celebrul MOLIERE, în „Bolnavul închipuit”, exprimă aceeaşi fundamentală idee (prinsă în acest subiect), prin intermediul unuia din personajele principale ale piesei :

„Sunt bolnavi care mor nu din cauza bolii de care suferă, ci din cauza medicamentelor administrate împotriva acesteia”.

Mai înainte de Evul Mediu, încă de acum câteva mii de ani, această problemă – a „mareei medicamentoase”, ce riscă să sufoce nu numai individul, ci chiar suflul vital al societăţii – se punea la modul acut, uneori în sferele cele mai înalte de putere şi de decizie!

Descoperim, astfel, chiar şi o formă literară de exprimare a acestei situaţii extrem de actuală, a „poporului bolnav de medicamente”, aparţinând împăratului chinez HUANG DI, dar preluată şi transmisă „contemporaneităţii” de către Dr. C. Ionescu–Târgovişte, prin Manualul de „Medicină naturistă”:

“Eu, care sunt stăpânul unui mare popor,

Având responsabilitatea multor familii

De la care ar trebui să percep impozite,

Constat, cu regret, că nu le pot percepe

Pentru că poporul meu este bolnav.

Doresc să se înceteze administrarea de medicamente

Care îmbolnăvesc poporul încă şi mai mult…”(1)

Cred că acest ultim citat, de la finalul subiectului, surprinde nu numai artistic, dar mai ales cu realism „radiologic”, problema-cheie a medicamentului alopat de sinteză chimică: de la uz la abuzul acestuia nu-i decât un pas, foarte mic şi tot mai uşor de făcut, de tot mai mulţi oameni, pe baza investirii unei încrederi, de multe ori atent direcţionată de trusturile medicamentoase!

Acest fapt solicită pe orice om atent şi interesat de viitorul organismului său (dar şi al celui social în care vieţuieşte), la luarea unei atitudini – care, ca orice proces, poate fi într-un sens, sau în celălat…

Consider că o atitudine firească şi naturală se referă la evitarea pe cât posibil a medicamentului alopat, cu folosirea – la nevoie, dar mai ales preventiv, ca mod de viaţă – a „medicamentului-aliment” natural, cel promovat şi de Hipocrate, dar în primul rând de însăşi arhitectura şi funcţionarea corpului nostru fizic.

În caz contrar, există un risc real ca, peste poate doar câţiva ani, în ritmul actual de „socializare” a medicamentului alopat, semnul întrebării din titlul acestui subiect din „Tratatul pentru Alimentaţia Naturală a OM-ului” să fie înlocuit, ca o funestă confirmare, cu un uriaş semn de exclamare!

Dacă opinia şi atitudinea solicitată în privinţa acestui subiect – pentru „omul de pe stradă” – este, totuşi, facultativă, aceasta devine o obligaţie morală şi etică, conformă cu „Jurământul lui Hipocrate”, pentru medicul responsabil şi interesat cu adevărat de sănătatea semenilor săi – dar şi de sănătatea mediului social şi spaţial în care vieţuieşte şi îşi desfăşoară activitatea (inclusiv cea profesională) mai mult sau mai puţin profitabilă, dar în primul rând una profund umană, pentru OM!…

Însă, este necesar de a preciza foarte clar, pentru cei dispuşi să ducă această concluzie până la extreme: medicamentul alopat (dar şi intervenţia chirurgicală) are rolul său bine definit şi salvator de vieţi în numeroase afecţiuni, în special în cazurile grave, acute şi supraacute, intoxicaţii, diferite accidente etc. – deci, în cazul medicinei de urgenţă.

Deci nu se neagă medicamentul alopat în sine, ci abuzul utilizării sale, mai ales în situaţii cronice, depăşind faza acută, în care adevăratul „medicament – aliment” natural, îşi poate intra în rol, ca, prin acţiune temeinică şi îndelungată, să înceapă lungul proces de dezintoxicare (naturalizare) al organismului.

Exemplul clasic al a acestei situaţii este cel al pacientului aflat în stare de şoc (nu contează ce tip), practic în imposibilitatea de comunicare cu ceilalţi, puternic dezechilibrat metabolic.

În acest caz, primul pas de a-l reechilibra este, evident, medicamentul-şoc alopat, nicidecum „meniul natural”.

Acesta îi va fi recomandat, dar numai după ce-şi va reveni, prin utilizarea blamatului medicament alopat (cu adevărat, medicina alopată foloseşte cel mai adesea principiul „cui pe cui se scoate”!).

Metaforic vorbind, pentru pacientul aflat în stare gravă, medicamentul alopat este „cârligul” undiţei ce-l pescuieşte din groapa bolii şi a morţii, pentru a-l ridica şi a-l depune la „Masa Vieţii”, cea a „alimentelor-medicament” naturale…

Cu menţiunea că şi acestor droguri ale fazei acute şi supraacute a bolii, li se pot găsi, prin experimentare, echivalentul natural (prin plantele medicinale, alte extracte naturale superactive), putem conchide, la final de subiect, că medicamentul alopat, cu acţiune rapidă şi ultrarapidă (element deficitar medicamentului – aliment), nu trebuie să fie nicidecum ignorat, ci folosit cu încredere, în lipsa alternativei naturale – doar ÎN CAZ DE URGENŢĂ.

 

 

Tendinţe privitoare la „MEDICAMENTELE-ALIMENT” de tip natural cu ajutorul HRANEI VII

 

Cel mai grav lucru – întâlnit uneori şi la cei ce recomandă ceaiuri sau preparate cu adevărat naturale, organice, biologice – este reclama de promovare a unei terapii sau medicament natural „vindecător” de tip „Panaceu universal”: preparatul-minune care vindecă problema în genul „hocus-pocus vindecatus”.

Că reclama este aceeaşi şi la medicamentul alopat (iei medicamentul, te întinzi în pat şi aştepţi cuminte să te facă bine…), este altă poveste…

Ce ne interesează pe noi este să ne reamintim cu toţii, acest simplu şi elementar adevăr: nu mâncarea sau anumite misterioase substanţe moleculare, de vreun fel sau altul, ne-au îmbolnăvit cu adevărat (dezechilibrat, perturbat armonia interioară), ci „vârtejurile” perturbatoare ale gândurilor, emoţiilor, sentimentelor, stărilor sufleteşti dizarmonioase, ce au intervenit direct şi decisiv asupra constantelor biochimice ale organismului.

Refacerea acestora prin metode chimice ale medicamentelor alopate, rezolvă doar momentul, clipa fizică, lăsând interiorul, adică esenţialul, dezechilibrat în continuare.

Aceste aspecte nu vor fi niciodată prezentate de „naturiştii” de ocazie, care dau tunuri cu „preparate miraculoase” şi reclame mincinoase, pentru a dispare apoi imediat ce li se ia urma, rămânând în seama celor cu adevărat atenţi şi profesionişti ai domeniului să suporte plata „oalelor sparte” de primii!

Cam aşa ceva se întâmplă şi cu atâtea Ordine ministeriale (ale Ministerului Sănătăţii) care, din păcate, pun în aceeaşi oală cele două „inedite” abordări neconvenţionale ale domeniului terapeuticii: „naturismul de ocazie” şi terapeutica naturală ce respectă principiul hipocratic al Naturii şi Vieţii.

De aceea, produsele naturale de tipul „medicamentului-aliment” natural, promovate inclusiv în „Tratatul pentru Alimentaţia Naturală a OM-ului”, nu au cum să fie „miraculoase”, ci, cel mult, fireşti şi naturale…

Dacă vindecarea reală aparţine „Forţei vindecătoare a Naturii” din interiorul fiecăruia, „medicamentul-aliment” natural îl ajută pe pacient „să se ajute” – reamintindu-şi principiile de acţiune pentru viaţă, prin exprimarea Principiului în planul perceptibil…

Această „promisiune responsabilă”, fără tentă senzaţională şi miraculoasă, conferă minima încredere necesară punerii în practică a acestui mod de viaţă.

Căci, să ne reamintim, preparatele Alimentaţiei Naturale nu sunt produse speciale pentru a trata pe moment o problemă de viaţă, ci „tratează cu Viaţa”, reprezentând un stil de viaţă, un sistem coerent şi holistic, adică întreg.

De aceea, nu doar „preparatul X” este „medicamentul-aliment” natural ce promovează sănătatea, tinereţea, Viaţa, ci însăşi practica totală şi consecventă a Alimentaţiei Naturale.

Nu putem vorbi de eliberarea de o anumită boală utilizând, de exemplu, azimele naturale, în timp ce hrana continuă să fie „poluată” cu toxine provenite din cea tradiţională…

Iată de ce, „medicamentul-aliment” natural nu promite, şi nici nu poate promite, nici vindecări, nici măcar ameliorări sau uşurări ale problemei de sănătate, în lipsa practicii consecvente şi totale a Alimentaţiei Naturale.

Se pare că, şi în acest caz, cel mai bine funcţionează principiul şi procesul căruia îi este supus neuronul şi apariţia influxului nervos: Legea „Totul sau Nimic”.

Tranziţia sau „calea de mijloc” (amestecarea preparatelor naturale cu hrana tradiţională), în acest caz, înseamnă interferenţă, perturbare, afectare.

Şi atunci, este normal ca „promisiunea”, iniţial responsabilă, a preparatului natural, să nu mai fie onorată, iar acesta să fie încadrat în categoria celor „miraculoase”, adică mincinoase – adică altă discreditare, altă muncă de lămurire, prin alte fapte (cazuri concrete) de atestare şi celebrare a Vieţii prin Alimentaţia Naturală…

 

 

De la PRODUCŢIE la CREAŢIE sau de la medicamentul chimic alopat la „MEDICAMENTUL – ALIMENT” NATURAL

 

Conceptul de „medicament natural”, rezultat din integrarea conceptelor de „medicament” şi „Alimentaţie Naturală”, pare să satisfacă la cel mai înalt grad imaginea desprinsă din celebrul dicton-îndemn hipocratic, intens citat în acest site : „Alimentele să vă fie leac (medicament), iar medicamentele (leacurile) să vă fie aliment”.

Deşi sunt multe interpretări, totuşi, sensul de bază al ideii hipocratice rămâne acelaşi, de mii de ani remarcat, însă în ultimele decenii ale secolului XX tot mai uitat, iar în prezent tot mai des reamintit.

Astfel, „părintele medicinei moderne” recomandă ca alimentele cât mai naturale (vegetalele şi produsele animale ce constituiau fondul nutriţiei şi artei culinare pe vremea sa), care stau la baza unei nutriţii sănătoase, să fie utilizate şi ca medicament în cazul afecţiunilor (adaptat fiecărei boli în parte).

În acelaşi timp, acesta recomanda ca, diverse plante considerate a fi medicinale, cu efect terapeutic (mirodenii, plante medicinale, aromatice) să fie folosite în alimentaţie, pentru o bună prevenţie medicală.

Se pare că preocuparea lumii medicale moderne evoluează tocmai în acest sens, de regăsire a valorilor ancestrale, clar şi limpede exprimate de „părintele medicinei moderne” (dacă este „Părinte”, atunci este firesc să-i fie ascultat şi respectat cuvântul, mai ales „Jurământul hipocratic”!).

Exemple, în acest sens, sunt tot mai multe.

Câteva dintre acestea le oferim şi noi în continuare, pentru clare şi indubitabile confirmări (pe care le puteţi găsi expuse în „Tratatul pentru Alimentaţia Naturală a OM-ului”).

Dr Farmacist Ovidiu Bojor, într-un articol din “Formula AS”, remarcă :

Orice medicament de sinteză chimică nu este altceva decât un corp străin introdus într-un organism viu.

Un medicament natural, biostimulant, de origine vegetală sau animală, este mult mai compatibil organismului uman.

Chimioterapia este ca un ciocan cu care spargi becul roşu ce se aprinde avertizator în bordul unei maşini.

Cu alte cuvinte, suprimi semnalul, dar nu rezolvi cauza, aşa cum încearcă terapia naturală. Drumul nu este cel al lui Pasteur ci al dr-ului Victor Babeş, al stimulării imunităţii şi nu al antibioticelor.

De ce să inventăm substanţe care deja există în plante?

Revista „Magazin”, nr. 2.384 din 17 iulie 2003, în articolul „Cocteil mortal”, afirmă :

Cercetări complexe, fără precedent, realizate în SUA şi Canada, au dus la concluzii halucinante, legate de utilizarea medicamentelor.

Că acestea sunt din ce în ce mai numeroase, n-ar fi ceva surprinzător, în contextul apariţiei şi diversificării maladiilor organismului uman.

Foarte alarmant se dovedeşte, însă, „reversul medaliei” : efectele secundare fac ravagii. Numai în Canada, se cheltuiesc anual peste 2 miliarde de dolari, în încercarea de a „repara” dezastrul respectiv.

Cu toate acestea, aproximativ 10.000 de persoane mor în fiecare an, din cauza nepotrivirii tratamentelor medicamentoase cu bolile şi cu individualitatea fiecărui pacient, în SUA cifra ajungând la peste 100.000 de decese!

Astfel, mortalitatea atribuită efectelor secundare ale medicamentelor se situează între primele cinci cauze ale deceselor pe continentul nord-american. Dacă acolo se întâmplă aşa ceva, ce să mai spunem de populaţia nord-dunăreană ?!…

Iată de ce, în prezent, se află în plină desfăşurare o translaţie majoră a interesului oamenilor, dinspre domeniul medicamentelor chimice alopate, către dimensiunea naturalului, prin apelarea la medicamente tot mai blânde, eficiente, inteligente, deci naturale.

Acest proces este „împins” de motorul consecinţelor tot mai dure, provocate de deja discutata „maree medicamentosă”, cu efectele sale secundare tot mai dramatice (reamintite sumar la finalul citatelor de mai sus).

Aşa cum remarca un medic american, dacă scoatem dintr-o agendă medicală de 3.000 de pagini pe cele care se referă la efectele adverse ale medicamentelor, abia dacă rămân vre-o 100 de pagini…

Astfel, dezechilibrele iniţiate de boală sunt amortizate sau ascunse cu un preţ uriaş, prin declanşarea altor dezechilibre, ce iniţiază “reacţii în lanţ“, care, nu numai că nu pot fi real estimate, dar nici măcar nu sunt percepute şi conştientizate de medicina clasică, încă preocupată de studiul exclusiv al bolilor, uitând de promovarea Sănătăţii şi Vieţii prin „(Con)Ştiinţa Vieţii”!

Dincolo de multitudinea argumentelor toxicologice invocate în explicarea reacţiilor adverse ale medcamentelor alopate, cel mai interesant şi ştiinţific dintre acestea, deja evocat pe tot parcursul acestui capitol, se referă la strutura biochimică tridimensională a moleculei alopate şi a celei vii organice – dextrogiră, aparţinând neviului, în primul caz, şi levogiră, a vieţii, în al doilea caz.

La argumentele deja expuse până acum mai adăugăm doar o singură informaţie, considerată de noi a fi, poate, una dintre cele mai relevante :

Sensul mişcării, cel de dreapta – stânga este sensul în care energiile se amplifică.

Acest sens există şi în natură, iar specialiştii homeopaţi au reuşit să descopere chiar că, amestecarea preparatelor homeopatice în acest fel ajută foarte mult la eficienţa tratamentului.

Poate de aceea, semnul crucii care se face la biserică, pentru ortodocşi este de la dreapta spre stânga, adică Levogir, cu mare încărcătură energetică…

Noi nu dorim să evidenţiem aici superioritatea unei religii asupra celorlalte, ci explicarea ştiinţifică a unor gesturi şi ritualuri de tip religios, care primesc confirmări ştiinţifice privind eficienţa acestora, cel puţin la nivelul bioenergeticului, ca un ajutor pentru potenţarea forţelor terapeutice ce acţionează în dimensiunile superioare, psiho-emoţionale şi mental-conceptuale (vezi acea „Vix Medicatrix Naturae”).

În privinţa subiectului abordat aici, această nouă confirmare ne îndeamnă să evităm cât putem de mult medicamentul alopat de tip dextrogir, consumator de energie şi toxic, fiind drog – exceptând cazurile de forţă majoră, precum şi în urgenţă medico-chirurgicală.

În schimb, este necesar să căutăm, cu responsabilitate pentru corpul fizic pe care îl avem în grijă (dar fără să generăm griji, temeri, frici etc.), acele componente care respectă calitatea de a fi compatibile cu structura biochimică a corpului şi care susţin energia viului : moleculele levogire din plantele şi produsele animale – alimentele naturale.

În acest fel, se realizează o translaţie firească, fără spasme violente, de la aportul substanţelor chimice medicamentoase, intoxicante, către utilizarea pe scară tot mai mare, cu tot mai multă încredere (ca o adevărată „credinţă”), a „medicamentelor-aliment” de tip natural, oferite pe scară largă de natură : produsele animale de tipul lactate, ouă, miere, dar mai ales, în sens terapeutic, multitudinea plantelor de orice fel.

Astfel că, atât plantele, cât şi produsele animale naturale, organice, nu vor mai fi împărţite în „alimentare” şi „medicinale”, ci devin „alimentare-medicinale”, deci „medicamente-alimente” naturale.

Este exact îndemnul hipocratic de acum 2.400 de ani…

Dacă aspectul trecerii de la medicaţia alopată la „medicamentul-aliment” este, deja, cât se poate de clar, pentru cei care au studiat cu atenţie toate argumentele oferite până acum, poate că, mai puţin clar, apare prima parte a afirmaţiei din titlu : „de la producţie la creaţie” – adică trecerea de la medicamentul alopat, obţinut prin producţie industrială, către „medicamentul-aliment” natural, realizat în mod creativ.

Prin procesul de producţie, al medicamentului alopat de sinteză chimică industrială, se realizează o multiplicare a unui singur tip de produs pentru o multitudine de suferinzi – fiecare unic în felul său, care au în comun doar un acelaşi tip de simptom cărora li se adresează medicamentul alopat respectiv.

Dincolo de structura fizico-chimică, biochimică sau de altă natură, a tipului de medicament alopat, se pune în discuţie tipul de concept în virtutea căruia se produc medicamentele alopate.

În acest tip de proces se respectă principiul “contraria” al medicinei alopate, altul decât principiul ”holistic” al “întregului” implicat de medicamentul – aliment natural.

Astfel că tipul de medicament alopat este „produs”, adică multiplicat, înmulţit, deci realizat în fabrici de producţie în milioane de exemplare identice.

În schimb, tipul de „medicament-aliment” natural este ”preparat”, pregătit, individualizat şi adaptat fiecărui bolnav în parte, în funcţie de simptomele acuzate, de etapa „bolii” (problemei) acestuia, dar şi în funcţie de profilul psiho-emoţional, mental, conceptual etc. al acestuia.

Altfel spus, „medicamentul-aliment” natural este unic, individualizat pentru fiecare persoană în parte.

Fie că este un preparat alimentar natural (ciorbă, suc natural etc.), fitoterapeutic (plante medicinale macerate la rece şi utilizate ca un suc natural), homeopat etc. etc., tote acestea implică un contact direct cu mâna preparatorului, deci cu energia biologică a acestuia, cu schimburile de energii biologice şi informaţionale corespunzătoare.

Şi, aşa cum nu există două clipe identice, sau două stări psihice absolut identice, nu există nici două preparate alimentare terapeutice identice, care să aibă exact aceiaşi parametri (spre deosebire de medicamentele alopate, preparate sub influenţa energiilor, de o cu totul altă factură, aparţinând „regnului tehnologic”).

De aceea, aceste „medicamente-alimente” naturale sunt individualizate şi particularizate fiecărui pacient şi fiecărei probleme în parte.

Iar când responsabilitatea terapeutului este la un nivel superior de manifestare, prin conştientizarea forţelor şi energiilor cosmice implicate în actul terapeutic, atunci şi gândurile, stările pihice, emoţiile acestuia sunt foarte atent folosite şi canalizate către preparatul respectiv.

Puterea gândului, a emoţiei şi sentimentului – responsabil utilizate în procesul terapeutic – potenţează actul terapeutic, oferindu-i o cu totul altă putere (decât actul executat mecanic, mercantil, industrial, aparţinând „regnului tehnologic”, producător al meeicamentelor de sinteză chimică).

În acest fel, medicul se eliberează de multitudinea atributelor prezentului (naturopat, homeopat, fitoterapeut, naturist etc. etc.), redevenind MEDIC pur şi simplu.
Din „purtător şi transmiţător de medicamente”, EL ÎNSUŞI DEVINE „MEDICAMENT”, prin simpla sa prezenţă terapeutică, prin gândul său ce facilitează vindecarea („medica-ment” = „medicul mental” sau „mediatorul, mijlocitorul reprezentat de Mental”).

Această Putere este, cu adevărat, cea a continuei Creaţii, aflată dincolo de producţie – asemenea Sănătăţii, dar, mai ales, a Vieţii!…

 

 

„MEDICAMENTUL – ALIMENT” natural sau alternativa pentru VIAŢĂ

 

De ce alimentul natural reprezintă medicamentul – alternativă reală la situaţia actuală, deloc îmbucurătoare ?

Cel mai bun răspuns îl poate oferi argumentul faptelor, al probelor practice.

Iar în acest sens, cazurile vindecate stau mărturie, dincolo de orice argument mai mult sau mai puţin credibil, „ştiinţific” etc.

Teoriile ce încearcă argumentarea acestei abordări a terapeuticii, din perspectiva „medicamentului-aliment”, gravitează în jurul elementului central al Alimentaţiei Naturale: vegetalele – cu foarte interesantele fibre vegetale (glucide nedigerabile), amănunţit studiate în Capitolul 9 al „Tratatului pentru Alimentaţia Naturală a OM-ului”.

Ele asigură această vitală etapă a revenirii la starea de sănătate care este dezintoxicarea (naturalizarea), prin această inteligentă capacitate de absorbţie selectivă a unor componente toxice, preluate în principal din bila hepatică.

Aceste aspecte, ale dezintoxicării şi energizării prin intervenţia fibrelor vegetale crude din alimentele naturale, confirmă ipoteza acţiunii cu rol terapeutic al Alimentaţiei Naturale.

De aceea, „medicamentul-aliment” natural reprezintă alternativa viabilă pentru susţinerea energiei vieţii din organismul afectat de boală (dezechilibru metabolic, energetic şi informaţional).

Şi, la fel de important, înlocuieşte o hrană denaturată – cu efecte degenerative vizibile, mai devreme sau mai târziu.

De asemenea, ajută organismul să se elibereze de nevoia aportului unor substanţe chimice medicamentoase – ce reechilibrează unele valori biochimice, însă cu preţul generării altor dezechilibre, mai profunde şi mai puţin vizibile, ca o „reacţie în lanţ”.

Dacă vom studia tratatele hipocratice ce abordează domeniul alimentar şi terapeutic (”Despre aliment”, ”Despre regimul sănătos”, ”Despre cărnuri” şi, mai ales, în ”Despre regim în bolile acute”,din celebra colecţie ”Corpus Hippocraticum”), vom avea ocazia să remarcăm că baza medicaţiei hipocratice, inclusiv a modului de nutriţie recomandat, o constituia extractele naturale din produse animale, diverse vegetale, dar mai ales plante medicinale.

Astfel, sensul de ”leac” (medicament din plante alimentare) dat noţiunii de medicament, în îndemnul hipocratic, este cât se poate de relevant.

De aceea apar în ”Corpus Hippocraticum” descrieri ale unor „leacuri” bazate pe mai mult de 235 de plante alimentare!

Din „Tratatul pentru Alimentaţia Naturală a OM-ului” oferim doar un simplu exemplu din lucrarea „Orientări actuale în nutriţie”, de Mincu şi Segal care, prin două scurte şi concise exemple, evidenţiază fără nici un dubiu calitatea de medicament a alimentelor naturale (şi care vor fi detaliate în Capitolul 9 al „Tratatului pentru Alimentaţia Naturală a OM-ului”):

Administrarea de pectină prezintă interes şi în tratamentul diabetului deoarece prin reglarea metabolismului lipidic determină o scădere a glucozuriei la diabetici în mod mai eficient decât tărâţele.

La testul de toleranţă la glucoză nu s-au înregistrat diferenţe, dar nivelul insulinei a fost de două ori mai mare la persoanele care au primit în raţie pectină, ceea ce permite o diminuare a dozei de insulină.

Tratamentul diareilor cu morcovi cruzi exercită o acţiune terapeutică marcantă, o ameliorare netă fiind constatată după 12-14 ore iar vindecarea după 9-15 zile de la începutul tratamentului, anulând necesitatea unui tratament medicamentos sau de altă natură.(19)

Din aceste scurte idei rezultă aceeaşi concluzie: „medicamentul-aliment” natural, cu dublu rol (nutritiv şi medical – preventiv şi terapeutic), este nu doar o alternativă, printre multe altele, ci chiar alternativa pentru viaţă, identificându-se cu energia viului, fiind Una cu Viaţa.

De aceea, noi considerăm că, pentru etapa de dezvoltare care stă în faţa prezentului – pentru societatea umană, dar mai ales pentru OM – „medicamentul-aliment” natural este sensul şi rostul: o mişcare ascendentă (levogiră), într-un Curent Continuu, a alternativei pentru Viaţă !…

 

 

Concluzii

 

„Cum credeţi că un remediu chimic – agent de stres prin excelenţă – vă poate ameliora vreun rău? Mai ales că, imediat ce un medicament a fost înghiţit, injectat etc., organele de excreţie nu au decât un singur obiectiv: să-l elimine pe intrus. Iar dacă un asemenea viol organic se repetă zilnic, organismul nemaiputând reacţiona, se instalează stresul.” (Hans Selye, laureat Nobel pentru cercetări asupra stresului)

„Medicamentele sunt de neînlocuit în caz de urgenţă, când ţi-a luat foc casa. Aici, intervenţia lor este aceea a pompierilor: rapidă, brutală, eficace. Dar ce dezastru lasă în urmă! Au stins focul, dar locuinţa a rămas devastată. Tot ce mai aveţi sunt ochii plini de lacrimi şi mâinile ca să vă puneţi pe treabă… dacă mai sunteţi în stare.” (Maurice Messeque, un mare fitoterapeut francez)

„Doctorul viitorului nu va prescrie nici un medicament, ci va trezi interesul pacienţilor săi referitor la cadrul uman privind dieta şi la cauza  şi prevenirea bolilor.” (Thomas A. Edison)

Încă trei citate deosebite, vin să îngroaşe rândul atâtor multor altora, îndelung şi insistent expuse pe parcursul acestui lung capitol, pentru a susţine acest Simplu (nu simplist) şi firesc Adevăr – aparţinând bunului-simţ ancestral, al esenţei fiecărei fiinţeumane, grup, populaţie, naţiune etc.

Dacă toate datele ştiinţifice prezentate aici nu au clintit cu „un milimetru” încrederea cuiva în „puterea absolută şi de neatacat” a medicamentului alopat, atunci, cu siguranţă că „Vocea interioară” de pe frecvenţa „bunului-simţ” (încă o dată amintim semnificaţia reală: „simţul cel bun”, percepţia fină a adevărului din fiecare), îi va „povesti” respectivului, cândva, cu cele mai potrivite cuvinte, sensul Cuvântului…

Iar, până atunci, recomandăm răbdare şi reţinere, în a judeca ceea ce (încă) nu se poate accepta şi asuma.

Căci, toate la vremea lor, chiar dacă „a sosit timpul”…

Totuşi, înainte de a „trage cortina” peste toate aceste date, este util să ne reamintim de una din ideile principale, din introducerea acestui subiect: medicamentele chimice alopate sunt  instrumente ce sunt necesare şi pot fi utile în anumite situaţii.

Deci, aceasta nu înseamnă negarea cu orice preţ a medicamentelor alopate.

Tocmai această “calitate“ de reechilibrare aparentă a marilor dezechilibre oferă ocazia unei minime reveniri la valori ale parametrilor fiziologici mai apropiate de “normal“ – în cazul unor situaţii dramatice, urgente, când manifestarea acută sau supraacută a bolii nu permite acţiunea desfăşurată temporal a Alimentaţiei Naturale.

De aceea, putem spune că medicamentul alopat este „scara” ce-l scoate momentan din groapă pe suferind ; de asemenea, acesta este „Mâna”, întinsă înecatului, care îl scoate din apă – dar tot momentan…

Ca o paranteză de susţinere: am remarcat din propria experienţă medicală cum informaţia referitoare la Alimentaţia Naturală, a putut fi expusă unei paciente (suferindă de meningiom cranian ce-i declanşa periodic manifestări epileptice, tot mai dese) numai după calmarea crizelor de tip epileptic cu medicamentele alopate de urgenţă…

Chiar şi acest aspect, însă, cu timpul poate fi depăşit, prin redescoperirea acţiunii terapeutice a plantelor medicinale-alimentare şi a altor “leacuri“ oferite de Natură – exact cum făcea Hipocrate şi ceilalţi adevăraţi mari medici ai antichităţii.

Acestea nu au practic contraindicaţii sau efecte secundare, cu mici excepţii, ale unor plante bogate în alcaloizi, ce pot afecta organismul în caz de depăşire a dozei „naturale”.

În concluzie, medicamentul alopat calmează pe moment, „extrăgând” suferindul din starea dramatică generată de superintoxicare.

Dar doar atât, căci în continuare, rolul real terapeutic este preluat de „medicamentul-aliment” natural, reprezentat de hrana naturală, ce participă la readucea organismului, încet şi cu răbdare, la parametrii reali de funcţionare.

În aceste condiţii, persistenţa în a interveni cu medicamentele alopate – tratând efecte ale efectelor secundare (de nu mai ştie nici medicul alopat care au fost primele simptome reale, altele decât cele induse de medicamente), neglijând sau ignorând cu bună ştiinţă alternativa benefică şi reală a Alimentaţiei Naturale – ne obligă să reamintim alt celebru dicton antic latin:
„Erare human est, perseverare diabolicum” („Eroarea este umană, însă perseverarea în greşeală este diabolică”) !

Iată cum, prin continua distanţare a consecinţelor tot mai nefaste ale medicamentelor alopate, de intenţiile iniţial bune ale medicului alopat, cunoscutul dicton latin primeşte o tot mai funestă confirmare !

În acest fel, CONCLUZIA FINALĂ apare clară şi firească:

MEDICINA pentru VIAŢĂ, eficientă şi real umană, solicită trecerea – de la „bombardamentul” cu substanţe chimice ce ţin doar de efecte, care maschează simptomele şi ascund rădăcinile bolii – către „medicamentul-aliment” natural, ce acţionează la nivelul cauzal al intoxicării şi dezechilibrului numit boală (fie fizic, psiho-emoţional, mental, ideatic, spiritual etc.).

Cu aceste condiţii îndeplinite, se pot deschide noi posibilităţi ale Sănătăţii şi Vieţii…